Home / Rugăciune înainte de călătorie

 
 

Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru Cel ce esti Calea, Adevărul şi Viaţa, care ai slobozit cu preaslăvire pe Iosif de prigonirea fraţilor săi, povăţuindu-l pe el în Egipt şi cu Blagoslovenia bunătăţii Tale ajutându-l l-ai făcut să sporească uimitor în toate.

Doamne, cela ce ai călătorit împreună cu Luca şi Cleopa la Emaus şi prin frângerea pâinii preaslăvit descoperindu-Te lor, i-ai făcut să se întoarcă veseli în Ierusalim, călătoreşte şi acum cu Darul şi cu Dumnezeiasca Ta blagoslovenie cu noi, robii tăi, care cu umilinţă ne rugăm Ţie. Şi precum ai trimis lui Isaac şi lui Tobie, înger paşnic împreună călător iar călătoria şi întoarcerea acelora cu pace şi cu bună sporire ai făcut-o, rugămu-ne Ţie, trimite-ne şi nouă îngeri paşnici, credincioşi, îndreptătiri, păzitori, ca să ne povăţuiască pe noi după voia ta. Izbăveşte-ne pe noi de tâlhari şi de toată bântuiala vrăjmaşilor ucigători de oameni, păzeşte-ne viaţa noastră nevătămată şi sufletele curate de toată întinăciunea ni le fereşte. Mişcările noastre sporeştele în bine, apucăturile îndreptează-ni-le şi ne îzbăveşte pe noi de cei ce ne vor nouă răul, văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi. Îzbăveşte-ne de dosădirea oamenilor răi şi viclenişi de tot viforul şi nefericirea. Dăruieşte-ne nouă pace, sănătate şi Dumnezeiescul Tău ajutor cel atotputernic, ca sprijiniţi fiind, să nu ne abatem din calea poruncilor Tale. Aşa ne rugăm Ţie, Împărate Atotputernice şi nepomenitorule de rău, Doamne auzi-ne pe noi smeriţii pentru bunătatea Ta şi treci cu vederea greşalele noastre; îmbogăţeşte-ne pe noi cu Darul Tău şi plini de Dansul ne arată, împodobindu-ne cu Dumnezeiasca Ta blagoslovenie, cu mila şi cu bunătăţile cereşti şi pământeşti, ca astfel călătorind, să ne întoarcem cu bine, lăudând şi binecuvântand bunătatea Ta cea nemărginită.

Că a Ta este stăpânirea, Împărăţia, puterea şi Slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!